Petrova

Localitatea Petrova este situată pe malul stâng al râului Vişeu, la aproximativ 12 km faţă de confluenţa acestuia cu râul Tisa, la 100 km distanţa rutieră faţă de Baia Mare, municipiul reşedinţă, 35 km faţă de Sighetu Marmaţiei, fosta capitală a Maramureşului istoric şi la 24 km faţă de oraşul Vişeu de Sus.

Pe cuprinsul acestui teritoriu au fost descoperite obiecte de bronz deosebit de valoroase de acum 3-4 mii de ani, obiecte romane şi dovezi arheologice medievale de mare importanţă pentru ştiinţa istorică.

Prestigiul istoric al localităţii a sporit cu fiecare perioadă prin participarea petrovenilor la toate evenimentele de seamă ale Maramureşului dar şi la administrarea judeţului. În perioada interbelică Petrova a ajuns să fie recunoscută ca o localitate nobilă, aspect relevant şi prin gradul de polarizare socială, provenit din chiar evoluţia istorică.

Evenimente locale

Ca o manifestare distincta amintim organizarea „Fiilor satului”, In fiecare an, a doua zi de Rusalii, cand tot satul Isi da Intalnire la izvoarele cantecului si dorului de satul natal. Merita sa amintim si participarea ansamblului „Tilegusa” la manifestarile de profil din judet si din tara, iar „Barbatescul” din Petrova  este un dans popular de barbati care s-a afirmat pe plan national.