Biserici si Manastiri

La aproximativ doi kilometri de soseaua care leagă Vişel de Sus cu Sighetu Marmaţiei, pe dealul numit Hera, în apropiere de Petrova, se află un aşezământ de călugări, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir” cunoscut sub numele de Mănăstirea Hera. Mănăstirea este din ce în ce mai căutată nu numai de către credincioşii din imprejurimi ci şi de către mulţi pelerini, pentru a petrece câteva ore sau chiar mai multe zile în acest asezământ monahal.

Alte obiective monahale in Leordina:

  • Biserica din Leordina cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril “
  • Cimitirul militar cu gard de piatră

Biserica Ortodoxă Petrova este situată la 36 de km de Sighetu Marmaţiei, fiind destul de uşor de ajuns cu maşina, în ciuda drumului de munte, şerpuit. Biserica poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi este una dintre cele mai mari şi frumoase biserici de la ţară.

Frumuseţea picturilor , a mobilierului sculptat şi a obiectelor de cult, cusute manual de sătence te fac să înţelegi de ce sătenii sunt atît de mândrii de locaşul lor. Biserica este ridicată în aceeaşi curte cu cimitirul  pentru a-şi  cinsti înaintaşii la fiecare vizită pe care o fac la biserică.

Biserica Ortodoxa Ucraineana din Repedea a fost construita intre anii 1897-1901 din piatra in stil baroc. După foarte mulţi ani de când Biserica Ortodoxă din Repedea se afla în renovare, pe 4 iulie 2010 a avut loc târnosirea bisericii sau sfinţirea ei. Locaşul a fost impodobit în interior cu o pictură deosebit de frumoasă.

Biserica de lemn din Ruscova are hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Biserica a fost ridicată pe locul actual în 1954, din lemnele fostei biserici parohiale din Ruscova. Remarcăm detalii vechi integrate în noua construcţie, îndeosebi portalul frumos sculptat de la intrare.

  • Biserica de lemn ucraineană „Înălţarea Domnului” (1798)
  • Biserica ucraineană „Pogorârea Duhului Sfânt” (1984)